Ileana şi "Spitalul de nebuni"

     Am spus de nenumarate ori în timpul concertelor pe care le-am susţinut pâna acum, că unul dintre cântecele mele („Spitalul de nebuni”) a fost scris chiar acolo. Da, este vorba despre spitalul de psihiatrie Voila de lânga Câmpina – Judeţul Prahova. Am fost internat în acest spital la finalul primului an de facultate pentru tratarea unei depresii, suprapuse unei distonii neuro-vegetative...Nu mă întrebaţi ce înseamnă, pentru că nu ştiu. Mă rog, am urmat un tratament normal, cu multe vitamine, cu relaxare, cu linişte... 

     Vă întrebaţi probabil de ce vă spun aşa ceva. Vă spun pentru că acolo am prins drag de cioplitul în lemn (rămăsesem dator cu un articol care să vorbească puţin şi despre această mai veche pasiune a mea, cioplitul). 

    Acolo am cunoscut-o pe Ileana Constantinescu.În chiar a 2-a zi după internare, am văzut venind din pădure (spitalul acela are parte de o amplasare superbă) o persoană de dimensiuni impresionante.  Găndul mi-a zburat involuntar către celebrul Yeti... Persoana (o femeie îmbrăcată cu un training albastru ) , înaltă, supraponderală, cărând în spate un buştean imens şi în mână un topor pe măsură. Mi-a fost frică să mă gândesc la greutatea acelui buştean, dar cu siguranţa, un „64 kg”  ca mine nu ar fi putut în veci să îl ridice de la pământ. Darămite să îl mai şi taie înainte. S-a oprit în faţa unuia dintre pavilioane, acolo unde ulterior am constatat că „locuia” şi a trântit buşteanul pe iarbă. Apoi s-a întins lângă buştean, să îşi tragă răsuflarea. Era Ileana Constantinescu, fata fostului ministru al învăţământului de pe vremea lui Ceauşescu, Miron Constantinescu. Am găsit câte ceva despre familia Constantinescu pe net. Citatele le voi posta mai jos cu litere albastre.

      

A fost "primul boss roşu al „Scânteii”  legale (de după 23 august 1944)". „Scânteia” – celebra publicaţie a PCR.

     A fost membru al PCR din 1936, din august 1944 redactor-şef al „Scânteii”. A fost membru în Biroul Politic (1948-1960), membru în CC al PCR (1945-1955; 1968-1974) şi secretar al acestuia (1952-1954), preşedinte al Comisiei de Stat a Planificării (1949-1955) etc.

Alături de Iosif Chişinevschi, Constantinescu a fost exclus din conducerea partidului în 1957, pentru câ a încercat să se opuna lui Gheorghe Gheorghiu Dej.

     Este readus în viaţa politică de Nicolae Ceauşescu, devenind ministru al învăţământului (1969-1970), vicepreşedinte al Consiliului de Stat(1972-1974), rector al Academiei "Ştefan Gheorghiu"(1970-1972), preşedinte al Marii Adunari Naţionale.

Am aflat că Ileana era „internată” acolo de mulţi ani. Lumea vobea că îşi omorâse mama cu un fier de călcat, totul pornind de la o ceartă între mamă si fiica...(povestea care circula acolo era că Ileana avea un boyfriend secret dintr-o ţară de pe un alt continent, aflat la studii in România. Mama ei i-ar fi gasit într-o zi împreună şi...). Tatăl ei, mare şef la partid, a gasit soluţia internarii fetei într-un astfel de spital, în locul trimiterii ei la puşcarie. Şi înclin să cred că aşa a fost în realitate. Pe net am găsit o versiune putin diferită însă:

....Ileana, fiica lui Miron Constantinescu .... o fiică schizofrenică, care-şi va ucide mama - pe Sulamita, soţia lui Constantinescu - cu un fier de călcat, în timpul unei crize.

 În urma acestei crize ucigaşe, fiica lui Miron Constantinescu va fi internată într-un sanatoriu psihiatric din Voila. Pasionată de pictură, singura preocupare care-i asigura o oarecare linişte, chinuita fiică a liderului comunist va primi aici, până târziu, în anii "80, culori şi pânză pentru a putea evada din realitatea în care oricum nu se simţea deloc.

     În scurt timp am aflat că Ileana are acolo un atelier de sculptură . Nu am văăzut picturi la ea în atelier, dar am văzut o grămadă de lucrări în lemn şi multe linogravuri. Pasionat eu însumi de frumos în general ( deja prinsesem bine microbul modelajului în lut si începusem să descopăr tainele chitării), am încercat să intru în vorbă cu Ileana, să-i explic că şi eu am o pasiune asemănătoare. Dar mi-a zis: “...vă stiu eu p-ăştia...vă daţi mari că vă pricepeţi  dar habar  nu aveţi ce să faceţi cu lemnul !”. Stătea tolanită în locul ei preferat pe iarba din faţa pavilionului şi mânca dintr-un fel de castron de aluminiu, vechi, cu nenumărate urme de lovituri...jalnic arăta. Cât timp am stat la Voila nu am văzut o urmă evidentă de boală psihică la Ileana şi din această cauză nu pot fi de acord în totalitate cu Christian Levant, cel ce publica in 2007 rândurile de mai sus...probabil citate dintr-o carte ceva. Dar în mod sigur trăia într-o lume a ei, fără maniere, o lume departe de cea civilizată. Era aproape sălbatică! Vorbea foarte tare şi aproape răstit, gâfâind la fiecare câteva cuvinte din cauza obezitaţii. Avea un cap imens, cu părul lung şi purta ochelari de vedere cu lentile foarte groase.

     Dupa vreo 2 zile m-a văzut la cantină. Venise să ia mâncare în “minunatul” ei castron. Avea în mână o bucată dintr-o creangă. Lemn de cireş. M-a strigat, mi-a arătat lemnul şi m-a întrebat: “ce-ţi sugerează chestia asta?”. “O balerină!” am zis după o scurtă pauză. “Pe dracu!” a zis...”vino la atelier după masă!” . M-am dus. Şi din ziua aceea am devenit prieteni.

Iniţial am minţit în legătură  cu balerina. Nu văzusem nimic...dar sub îndrumarea Ilenei, am învăţat să folosesc dălţile, să le aleg pe cele potrivite, să le ascut aşa cum trebuie  (o întreagă tehnologie)....şi spre surpriza mea, chiar era o balerină în acea bucată de lemn! Ce-i drept, o balerină fără cap, dar destul de reuşită. Evident, foarte stilizată.

Cât am lucrat cu Ileana în atelierul ei (o cameră mică plină cu lucrări şi obiecte de tot felul aruncate care încotro) am discutat mult despre artă în general. Era şi o mare iubitoare de muzică. Câteva luni mai târziu am revenit la spital ca să o vizitez. Îi promisesem că îi voi aduce de câte ori voi avea ocazia şi am sa pot, şmirghel de diverse granulaţii ( indispensabil pentru ascuţit dălţi, dar şi pentru şlefuirea lucrarilor ), diverse scule, pliante de la expoziţiile de artă la care mă duceam, cataloage de arta, carţi. I-am cântat şi la chitară. A fost un moment deosebit. S-a bucurat ca un copil. Aproape plângea.  În decurs de vreo doi ani am vizitat-o de câteva ori. La ultima vizită, responsabilii spitalului mi-au spus ca a fost “eliberată”. Îi trecuse perioada de detenţie. Plecase la o rudă din Bucureşti. Mai târziu am aflat că murise într-un accident stupid. Informaţia am gasit-o şi pe net....deci aşa se întâmplase.

     Aceasta (Ileana Constantinescu) a murit în jurul anului 2000, în urma unui accident de tren. Un accident produs, după cum spun unele surse, chiar în ziua sa de naştere, în anul când cea care-şi omorâse mama împlinea 50 de ani. Chiar vârsta la care mama sa fusese asasinată. "Nenorocirea a făcut ca, în gară, să coboare pe unde nu trebuia, adică pe cealaltă parte a peronului. Un tren care venea din direcţia opusă a lovit-o", ne-a declarat un psihiatru care a comentat "cazul Constantinescu" astfel: "Ileana picta. Artă psihopatologică. În tot ce picta se descifra boala ei. A fost făcută o expoziţie cu lucrările ei.

  

     În fine, eu nu am văzut la ea în atelier nici o pictură , nimic care să arate că era o persoană “schizofrenică”. Din arta ei nu se descifra nici o boală. Erau lucrări deosebite, bine gândite şi realizate...si atât. Dar poate nu am înţeles eu aşa cum trebuia. Una dintre lucrările ei, pe care mi-o promisese  şi urma să o iau acasă dupa acea ultimă vizită (evident că nu am mai intrat în posesia ei) era un "sărut"... Adam si Eva stând pe un măr  ( pe fruct mai exact ) din care muşcau urcând dinspre sol, trei şerpi – lemn de mesteacăn , alb, superb şlefuit. Găsesc aici o frumoasă interpretare biblică a temei sărutului...un alt fel de a privi “fructul interzis”.

     Mult mai târziu (eram deja tânăr inginer) , în amintirea Ilenei şi încercând poate să o copiez, am cioplit şi eu un “sărut”....nici pe departe atât de frumos ca cel realizat de Ileana.

     Episodul “Voila” ar merita dezvoltat mai mult. A avut si multe părţi foarte amuzante....dar probabil că o voi face în alt loc. Poate într-o carte.  

Daniel